Tratamentul cu aparat dentar nu este limitat de varsta. Cu alte cuvinte si adultii pot beneficia de tratament ortodontic cu conditia ca elementele implicate in deplasarea dentara (dinti, os, ligamente periodontale) sa fie intr-o stare de sanatate corespunzatoare ( fara infectii ale radacinilor dentare, resorbtii radiculare sau osoase importante).
Tratamentele cu aparat dentar la adulti pot avea mai multe obiective:
- corectarea unei malocluzii netratata in copilarie; include un tratament complet al ambelor arcade pentru a corecta inghesuirile/spatierile dentare, precum si felul in care se intalnesc in olcuzie dintii
- dezechilibre scheletice intre cele doua arcade; tratamentului cu aparat dentar i se adauga o etapa chirurgicala ortognatica
- tratamente preprotetice; corecteaza migrarile si inclinatiile dintilor vecini unui spatiu edentat pentru asigurarea unei protezari corecte, frecvent prin implant
- tratamente parodontale; corecteaza pozitia radacinilor in osul alveolar pentru a asigura sanse mai mari de succes terapiei parodontale
- tratamente cu rol estetic; alinierea dintilor frontali (social six) sau redistribuiri de spatiu urmate de alte tratamente estetice: buil-up compozit, fatele, coroane intergral ceramice